Abcesul dentar este o inflamatie a gingiei si a dintelui, iar primul semn ca este prezent este punguta de puroi, destul de evidenta, si durerea care o insoteste. Puroiul se formeaza cand organismul lupta impotriva infectiei bacteriene. De regula, abcesul dentar incepe brusc si se intensifica in cateva zile sau chiar in cateva ore.
In cazul abcesului dentar, durerea se resimte pana la urechi si gat, pe partea dintelui afectat. Durerea creste in intensitate si afecteaza masticatia, apare chiar si in pozitia culcat sau la atingerea dintelui.
Pe langa aceste semne, abcesul dentar provoaca si o respiratie urat mirositoare, un gust neplacut in gura si dificultati la hranire. Gingia devine rosie, tumefiata, dintele devine mobil iar abcesul dentar devine rapid o urgenta stomatologica demna de luat in considerare.
Tipuri de abces dentar, tratament si complicatii
Abcesul dentar poate fi de tip parodontal, care apare la nivelul gingiilor, periapical, care apare la varful radacinii dintelui, si endo-parodontal, care apare in cazul in care cele doua situatii coexista.
Abcesul dentar se trateaza prin drenaj si prin eliminarea infectiei. In unele cazuri, se poate rezolva situatia cu un tratament de canal, insa in altele extractia dentara este singura optiune. Din pacate, sunt si complicatii grave date de abcesul dentar, care pot pune in pericol viata pacientului.
Tratarea abcesului dentar nu se poate efectua acasa; aici se pot doar atenua simptomele, prin aplicarea de comprese reci la nivelul obrazului si prin administrarea de analgezice si antitermice. Din pacate, tratarea simptomelor nu stopeaza extinderea infectiei, iar amanarea vizitei la medicul stomatolog poate duce la complicatii mai grave.
Pentru a evita aparitia abcesului dentar, se recomanda planificarea vizitelor la medicul stomatolog ori de cate ori este necesar si de doua ori pe an pentru detartraj, precum si o buna igiena orala.
Abcesul dentar este o urgenta medicala care, din pacate, daca nu este tratata se va dovedi foarte periculoasa. Pierderea dintelui, dar si punerea in pericol a vietii pacientului sunt doar doua dintre consecintele neplacute ale unui abces dentar netratat.